Acasa Misiuni Cine sunt Mobilers Noutati Despre mobilers. Premii

Samsung Mob!lers

nanumihai

Mihai Nanu




Angry Birds – Armagedon Galactic

April 6th, 2012 3 comentarii

Samsung Mob!lers 4 te colinda!

December 27th, 2011 Nu exista comentarii

Categories: Misiuni 2011 Tags:

AL III-lea VAL!

December 9th, 2011 Nu exista comentarii

 Acum o luna am avut privilegiul sa am în mâini noul Wave 3 de la Samsung. Era o premiera, cu atât mai mult cu cât era primul telefon dotat cu noul sistem de operare Bada 2.0. Mi-a lasat o impresie excelenta, ca ÅŸi predecesorii lui care n-au fost la timpul lor cu nimic mai prejos decât confratii cu Android sau Windows Mobile. 

 

Designul pastreaza linia Wave consacrata, aduce un update de forme, mai ales la butonul de meniu central.  Are o carcasa metalica solida, cu o buna rezistenta, iar device-ul sta foarte bine în mâna. La dimensiuni pare cam la fel de mare ca ÅŸi vechiul meu (de-acum Galaxz S). Pâna ÅŸi grosimea e aceeaÅŸi. Ecranul este de 4 inchi, cu tehnologie SuperAmoled si rezolutie 800X480 pixeli, mi-a dat iar un sentiment de deja-vu. Rezistenta sa este garantata de prezenta Gorilla Glass, ceea ce ne da nadejdea ca niÅŸte chei uitate prin buzunar nu ne-ar aduce niÅŸte zgârieturi urâte pe display. Meniul Bada 2.0 este mult îmbunatatit, iar interfata TouchWiz e una binecunoscuta modelelor Samsung, mai ales celor din gama Android.

  

Sistemul Bada de-a II-a generatie se poate bate de la egal la egal cu orice sistem rival, ÅŸi asta pentru ca la Wave III are ÅŸi cu ce! Cu un procesor single-core de 1,4 GHz (identic cu cel de pe Galaxz S Plus), aplicatiile ruleaza ca unse! Memoria interna masoara 4GB, ÅŸi este extensibila prin carduri microSD. Pe internet se navigheaza cu viteze de pâna la 14,4 Gbps ÅŸi prin intermediul Wirelessului pe browserul Dolphin nativ. Mai dispune ÅŸi de Bluetooth 3.0, numai bun de transfer rapid de date. Daca va plictisiti de muzica stocata în memorie, puteti accesa Radioul FM stereo cu RDS, iar GPS-ul incorporat va poate ghida oriunde doriti. Cât despre aplicatii, ele apar ca ciupercile dupa ploaie in Samsung Apps, iar daca la început contestatarii Bada-ului aveau o motivatie prin austeritatea de pe acest market, acum totul a ajuns la maturitate, gasindu-se facil aplicatii sau jocuri dupa toate gusturile ÅŸi necesitatile. By the way- foarte multe aplicatii sunt gratuite, un avantaj fata de celelalte sisteme :)

Pentru iubitorii de fotografii, Wave 3 are o camera de 5MP, cu blitz LED ÅŸi care filmeaza la 720p. Exista ÅŸi o camera frontala, pentru videocall. Cine vrea sa vizioneze filme, exista preinstalat unul foarte capabil, ce ruleaza ÅŸi formate DivX.

Pentru calendar ÅŸi planner, exista o surpriza placuta: foarte bine organizat, iar Polaris Office-ul din dotare îÅŸi face treaba excelent, chiar ÅŸi cu versiuni Office 2007.

Cine vrea un telefon cu design modern ÅŸi practic, un hardware de top ÅŸi un sistem nou de operare dotare completa, acesta este raspunsul corect: Samsung Wave III !

 

Categories: Uncategorized Tags:

Samsung Galaxy Note РIti ̨ndeplineste visele!

November 28th, 2011 Nu exista comentarii

Categories: Uncategorized Tags:

Gladiatorii nu mor niciodata!

November 28th, 2011 Nu exista comentarii

 Cu noul joc ,,Blood and Glory” cei de la GLU ne invita în arena romana pentru o lupta ca pe vremea lui Spartacus. Colloseumul e gata sa primeasca un jucator ,,neînfricat”, dornic de experiente noi. Din start ne întâmpina o grafica de înalta clasa, iar rularea pe Galaxy Note-ul meu cu rezolutie de 1280X800 pixeli a fost o placere, jocul fiind perfect si pentru formatul de tableta.

Atmosfera antica ne invita sa alegem cu atentie diverse armuri, coifuri, platose si arme, pentru ca batalia ce va urma va fi una dura, iar înarmarea ta initiala e cam… spartana L Pentru asta, jocul te trimite direct pe marketul propriu, unde diversele accesorii valoreaza între 0,3 si 5 Euro. Inamicii oricum vor sosi în lupta mai ,,dotati” tehnic si cu o aliura uriasa.

   

 

 

Dusmanii intra în lupta cu una din maximele latine pe buze, iar controlul armelor se face destul de simplu, prin miscari oscilatorii orizontale/verticale pe ecran, iar apararea se executa eficient cu o atingere scurta pe iconul de scut. Jocul se complica pe parcursul celor 5 stagii, astfel încât pe parcurs apar arme noi, iar punctele acumulate cu ocazia victoriilor se transforma în monede cu care poti cumpara cele de trebuinta luptei. Exista bineînteles si arme speciale si folosite inteligent numai în anumite momente ale bataliei.

 

 

Daca v-ati adunat destula adrenalina, acesta este locul unde puteti varsa sânge în Colloseumul Antic. Totul pe viata si pe moarte!

 

Categories: Uncategorized Tags:

Uriasul Meu!

November 4th, 2011 Nu exista comentarii

Nu, nu este vorba de filmul cu Ghita Muresan, dar tot cu un star avem de-a face! Unul de la Samsung – Galaxy Note, ce ne pune mari semne de întrebare daca avem asupra noastra un smartphone gigant sau o tableta mai mica. Poate ca denumirea unui coleg de ,,tablofon” i se potriveste cel mai bine, cine stie?

În afara de marimea neobisnuita, Note-ul respecta în linii mari designul clasei Galaxy cu linii sobre minimaliste, dar are o particularitate aparte: S-Pen-ul, o ustensila utila ce aminteste de PDA-urile de acum un deceniu.

Tot la o prima vedere, Note-ul dispune de o camera de 8MP si filmare 1080p, cu LED flash si de o baterie cât o centrala atomica: 2500mAh!  Din proprie experienta, am observat ca a trecut în nefiinta dupa vreo 3 zile si jumatate de folosire intensa: net, foto-video, GPS.


La partea harware, marimea exterioara e pe masura ,,sufletului”: procesor dual-core de 1,4GHz Arm Cortex A-9, Mali 400-MP GPU, chipset Exynos si 1GB de RAM.

Ecranul telefonului-tableta impresioneaza pe orice pretentios: de la diagonala de 5,3 inchi cu tehnologie SuperAmoled, la rezolutia de 1280X800 pixeli (tableta în toata regula, ce mai?!), pâna la faptul ca pe ecranul cât un sevalet îti poti da frâu imaginatiei si talentului pictoricesc cu minunatul S-Pen. Cu acest stilus poti decupa poze de pe net si sa le editezi într-un mod distractiv, poti ,,mâzgali” virtual pe ,,plansa” lui generoasa, poti sa dai capturi de ecran printr-o apasare de buton.

Meniul îti aminteste de ruda mai mica Galaxy S II, deoarece Note foloseste Gingerbreadul 2.3.5 (deocamdata) cu acelasi Touchwizz 4, ce garanteaza operare simpla cu un design deosebit.

Cei 16GB de memorie interna+slotul de card sunt foarte folositori pentru a incarca muzica si continut video de pâna la 1080p, iar jocurile, gratie procesorului puternic sunt o placere! Asphalt 6HD întrece orice închipuire, o adevarata binecuvântare pentru gameri…

Pe Internet se poate lucra cu usurinta unei tablete: cu Adobe Flash si viteze de pâna la 21Mbps îti permit sa treci prin pagini cât ai clipi.

Calendarul se poate sincroniza dupa voie, iar aplicatia Polaris Office te ajuta sa vizualizezi si sa editezi documentele de trebuinta la birou.GPS-ul incorporat se dovedeste foarte util, iar datorita ecranului mare si luminos, e un partener de nadejde în plimbarile lungi.

Cum Samsungul a dorit sa creeze din Note un device complet, partea de fotografie si filmare video nu face niciun fel de compromis! Camera principala are 8MP si produce poze de o claritate nemaipomenita, dupa cum se poate observa în exemplele de mai jos. LED-ul alaturat camerei te ajuta sa te descurci cu succes si în misiunea de fotograf la chefuri nocturne.

Filmele produse cu acest device au rezolutia maxima de 1080p, la 30 cadre/secunda. Mai exista si o camera frontala de 2MP pentru convorbiri 3G/Skype.

În Quadrant, rezultatele vorbesc de la sine: Samsung Galaxy Note obtine un scor de 3.750, un record în adevaratul sens al cuvântului.

Prin Note, Samsung reuseste sa creeze device-ul perfect: un cross-over între tableta si telefon, un nou început de drum prin implementarea S-Pen-ului ce te ajuta sa dai complet frâu liber creatiei, parte hardware de top, iar prin camera exceptionala ce o poseda, poti sa uiti ca mai exista aparate specializate în domeniul foto/video.

Samsung Galaxy Note nu e delicat, si nici nu si-a propus sa fie! Este un device puternic, pentru oameni puternici, si… la fel ca posesorii lui, nu trece neobservat! Note-ul pur si simplu îl placi sau nu! Fara compromisuri!

Categories: Uncategorized Tags:

Uriasul meu

November 4th, 2011 Nu exista comentarii

Categories: Uncategorized Tags:

My Giant

November 4th, 2011 Nu exista comentarii

Categories: Uncategorized Tags:

My Giant

November 4th, 2011 Nu exista comentarii

 

No, it isn’t a movie starring Ghita Muresan, but we’re still dealing with a Star!

One came from Samsung – Galaxy Note for instance, what makes us wondering if we are faceing with a Smarphone, or a small Tablet. One of my mate called it ,,tablophone”, and who knows, maybe it suites it?!

Beyond the unusual size, Note still keeps the body line of the Galaxy class with simple and sober shapes, but with a particular add: the S-Pen, an useful tool what resembles with the PDAs of a decade ago.

On a first sight, the Note is equipied with a 8MP camera, 1080p video recording with a LED flash, and a nuclear powerplant-like batery of 2500mAh. From my experience I noticed that it passed away only after 3 and a half day of heavy usage: Internet, taking photos, videos, and using as a GPS module.

On the hardware side, the exterior body size is matchet on the internal ,,soul”:  an 1.4 GHz Arm-Cortex A-9 Processor and 1 GB of RAM memory.

The Tablet-Phone’s Display is impressing for any demand: from the huge 5.3” diagonal with SuperAmoled technology, to 1200X800 pixels  resolution (full scale Tablet, isn’t it?) up to the fact that on the easel-sized display you can give reign to imagination and to the painting talent with the wonderful S-Pen. With this pen you can cut out and crop images from the Internet and edit them on a funny way, you can scribble on his sizeable ,,board” or you can take screen-captures by a push of a button.

The main menu is reminding you of his smaller cousin Galaxy S II, because Galaxy Note use the same Android Gingerbread (yet) with Touchizz 4 interface, wich assures you of simple operations and unique design.

 

 

The main menu is reminding you of his smaller cousin Galaxy S II, because Galaxy Note use the same Android Gingerbread (yet) with Touchizz 4 interface, wich assures you of simple operations and unique design.

The 16 GB of internal memory + the card slot are very useful to upload your music and video content up to 1080p, and the games, thanks to the powerful processor are very, very pleasant to play with! Asphalt 6 HD is beyond any imagination, a real blessing for gamers!

On the Internet you can surf with an ease of a Tablet, with Adobe Flash Player and 21Mbps speeds, you are aloud to swipe through pages within a blink of an eye.

You can syncronize the Calendar as you wish, and the Polar Office app helps you to view and edit your documents very useful to your office. The incorporated GPS module is proving very useful thaks to the brighted and big display, being a very trusteful friend to your long journeys.

As Samsung wanted to create the ultimate and complete device, the snaping and video recording part is without any compromise! This cameraphone has an 8MP back camera and yields very sharp images as you can see beyond. The LED flash added to the camera helps you to manage succesfuly as a photografer on the parties in night clubs.

The videos taked with this device have a maximum resolution of 1080p, at 30 frames/second. There is also present a front camera with 2MP suited for 3G/Skype calls.

 

In Quadrant, the results are telling everything: Galaxy Note scores 3750, a record in the real meaning!


Through Note, Samsung succeeds to create the ultimate and perfect device: a cross-over between a Smartphone and a Tablet, a new start-up by implementing the S-Pen that allows you to completely give reign to creation, top harware set, and by his abilities as a cameraphone, you can forget that there are specialized photo-video appliances.

Samsung Galaxy Note is not delicate and smooth, an not aimed to be! It is a powerful device, for powerful men, and… as its owners, it doesn’t go unnoticed!

You simplu like the Note or not! Uncompromising!

Categories: Uncategorized Tags: